Informatii si sfaturi utile

  • Sosirea în grădiniţă se va face până la ora 8:20;
  • Zilnic, toţi părinţii sunt obligaţi să se prezinte cu copiii la cabinetul medical, pentru efectuarea controlului clinic;
  • Dacă preşcolarul lipseşte de la grădiniţă mai mult de 3 zile consecutive, se va aduce aviz epidemiologic de la medicul de familie;
  • Nu este permis aducerea copiilor la grădiniţă, cu febră, vărsături, diaree, rupţii pe piele sau cu tratament medicamentos;
  • Informaţi cadrele didactice ori de câte ori copilul dumneavoastră lipseşte de la grădiniţă, motivând cauza;
  • Copiii vor fi schimbaţi de hăinuţe şi papucei doar la parterul grădiniţei;
  • La sosirea şi plecarea copiilor, părinţii nu au acces la vestiarele cu hăinuţe sau în sala de grupă, dacă în acel moment se pregăteşte/serveşte masa (mic dejun, prânz, gustare), pentru a preîntâmpina eventualele îmbolnăviri;
  • În vestiarul personal de pe hol ar fi de preferat să existe permanent hăinuţe de schimb (chiloţei, tricou, pantaloni) pentru situaţii speciale;
  • Papucii de interior vor fi strânşi pe picior, cu baretă; nu se recomandă folosirea şlapilor;
  • Preşcolarii vor avea zilnic o sticluţă cu apă sau ceai, etichetată cu numele acestuia;
  • Pijamalele folosite pentru somnul de prânz vor fi semnate pe interior;
  • Taxa zilnică pentru masa copiilor, în cuantum de 10 lei pe zi, trebuie achitată anticipat până pe data de 15 a fiecărei luni, pentru luna în curs;
  • În situaţia de neplată a taxei, de maxim 3 luni, copilul nu va mai fi primit la grădiniţă;
  • La nivelul unităţii noastre, este constituită Asociaţia de Părinţi, prin intermediul căreia se pot colecta sume din sponsorizări, donaţii, 2% din impozitul pe venit, bani ce se folosesc la dotarea grădiniţei.

Întreg personalul unităţii este deschis spre comunicare, pentru preîntâmpinarea sau rezolvarea oricărei situaţii neprevăzute ce pot apărea în colectivitate.