Colectivul Grădinitei cu program prelungit nr. 16 Iași a considerat oportun să desfășoare o serie de activități de educație ecologică pentru a le dezvolta copiilor comportamente de protejare a mediului și pentru a le transmite noțiuni care le vor stimula solidaritatea şi spiritul antreprenorial prin vânzarea obiectelor ECO, în vederea obţinerii de fonduri destinate copiilor defavorizaţi. Așadar am demarat, în sensul acesta, proiectul educativ judeţean „Creează ECO, dăruiește din suflet!” inclus în Calendarul activităților educative 2023-2024 al ISJ Iaşi, la poziția 79, ce s-a adresat preşcolarilor din toate grădiniţele ieşene.
Sub reflectoarele scenei preșcolarii au prezentat diferite momente artistice, purtând costume confecționate din materiale refolosibile, având ca temă „Folclor de pe tot globul”. Toți participanții au primit diplome de apreciere, adeverințe și cadouri surpriză. De asemenea, s-au acordat 6 trofee și diploma specială echipajelor desemnate de către juriul format din reprezentanții partenerilor locali ai proiectului.
Unitățile școlare partenere au realizat activități cuprinse și în secțiunea a II-a a proiectului: „Expoziția cu vânzare a obiectelor realizate din materiale reciclabile”. Banii colectați în urma desfășurării târgului caritabil au fost donați Organizației Salvați Copii Iași.
Certificarea calității proiectului este dată de interesul și larga participare a copiilor, cadrelor didactice, părinților și a colaboratorilor proiectului „Creează ECO, dăruiește din suflet!”, iar datorită acestui fapt , la această ediție am depășit granițele județului prin participarea unui echipaj de copii din jud. Botoșani.