Copil după copil, generație după generație, suntem organizația care dezvoltă educația!
În atingerea acestui deziderat, misiunea noastră este aceea de a stimula dezvoltarea globală a preşcolarilor printr-o ofertă educaţională variată, cu accent pe educaţia centrată pe copil, prin crearea de contexte de învățare care vor stimula autonomia, creativitatea, curiozitatea, aptitudinile fizice și artistice ale copiilor, prin cunoaşterea şi respectarea nevoilor şi intereselor individuale, oferind experienţe de învăţare din diverse domenii experienţiale de către cadre didactice competente, responsabile, dedicate şi preocupate de propria formare, totul într-un mediu securizat, atractiv şi stimulativ, cu participarea tuturor factorilor interesaţi de dezvoltarea armonioasă a preşcolarilor.
ŢINTELE STRATEGICE
Pornind de la viziunea și misiunea grădiniței, de la rezultatele diagnozei și autoevaluării, am formulat următoarele ținte strategice, în vederea dezvoltării şi modernizării instituţionale a Grădiniței cu program prlungit nr.16 Iași în perioada 2020 - 2025:
Ținta strategică nr.1 Asigurarea şi promovarea calităţii serviciilor educaţionale.
Țința strategică nr.2. Abordarea incluzivă a educaţiei timpurii şi adecvarea continuă a ofertei educaţionale la nevoile şi cerinţele beneficiarilor interni şi externi.
Ținta strategică nr. 3. Centrarea ȋntregului demers strategic (atât la nivel educațional, cât și la nivel managerial/administrativ) ȋn vederea operaționalizării, ȋn activitatea de zi cu zi a grădiniței, a următoarelor valori fundamentale: curiozitatea, bucuria de a ȋnvăța și starea de bine a preșcolarilor.
Ținta strategică nr. 4. Formarea continuă a resurselor umane.
Ținta strategică nr. 5. Modernizarea bazei materiale, asigurarea resurselor financiare necesare funcţionării şi dezvoltării grădiniţei.
Ținta strategică nr. 6. Construirea unei comunități autentice de ȋnvățare - copii, părinţi, educatori, specialiști - în cadrul căreia copiii sunt permanent ȋncurajați să exploreze, să experimenteze, să creeze, să descopere cine sunt și ce anume le place să facă.